Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Misiunile desfășurate de pompierii militari, în ultimele 24 ore

Peste 1.400 de situații de urgență au fost gestionate de pompierii militari, în ultimele 24 ore, la nivel național.

 

Majoritatea solicitărilor primite de salvatori au fost pentru acordarea de prim ajutor, astfel încât peste 1.000 de persoane au primit asistență medicală de urgență din partea paramedicilor SMURD.

 

Echipajele de pompieri au fost solicitate să intervină la 125 misiuni de stingere a incendiilor, 1.116 cazuri SMURD (1.112 misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență și 4 misiuni de descarcerare), 58 misiuni de deblocare sau salvare, precum și în alte 195 intervenții în sprijinul comunităților.

 

Dintre cele mai relevante situații înregistrate, amintim:

 

  • Misiunea de stingere, de ieri după-amiază, a unui autobuz care efectua o cursă locală, din județul Suceava. Până la sosirea echipajelor de intervenție, patru călători, împreună cu șoferul autovehiculului, s-au autoevacuat, înainte ca flăcările să se propage în interiorul autobuzului. În momentul sosirii salvatorilor, mijlocul de transport ardea generalizat, însă datorită intervenției prompte a salvatorilor, flăcările au fost stinse în mai puțin de o oră, fără a fi înregistrate victime.

 

  • O altă misiune relevantă, din ultimele 24 ore, a fost aceea de lichidare a unui incendiu produs la o casa din județul Timiș. Ajunse la locul evenimentului, echipajele operative au constatat că incendiul se manifesta cu degajări mari de fum în bucătăria locuinței. Pe timpul operațiunii de stingere, salvatorii au găsit un bătrân imobilizat în camera de lângă bucătăria incendiată. Echipajele SMURD aflate la locul intervenției i-au acordat acestuia măsurile de prim ajutor și l-au transportat, ulterior, la spital, pentru investigații medicale suplimentare. Pompierii au acționat rapid pentru lichidarea flăcărilor, astfel încât aceesta nu s-a extins și la celelalte încăperi ale casei.

 

Inspectoratele pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, pentru gestionarea operativă a situațiilor de urgență și acordarea de prim ajutor persoanelor aflate în dificultate.

Totodată, evoluția situației din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.

 

 

 

SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

16.09.2020